“Eram fericiți și nu știam!” Am citit chiar astăzi aceste cuvinte în cotidianul spaniol El Pais și ne-au pus pe gânduri. Cât adevăr! Ce viață frumoasă aveam până mai ieri! Oare cât am apreciat din ea? Totul s-a schimbat dramatic, într-o clipă, fără să ne dăm seama că vor urma aceste zile. Nimic din ceea ce facem azi, nu se mai regăsește în ceea ce făceam ieri. Ieri doar existam într-o viață repetitivă și nu trăiam clipa.
Luam totul de-a gata și ne plângeam de nimicuri, de vreme, de șefi, de prieteni, de trafic până și de un năsture căzut. Existam fără ca noi să facem prea mult efort… să simțim și să ne bucurăm de ceea ce avem.
De dimineața până seara, viața era o goană care începea cu cuvântul “trebuie”: „trebuie să mă duc la muncă”, „trebuie să fac aia și cealaltă” și „trebuie să…”. Și aici completați și voi. Și acest “trebuie” era, cumva, scuza eternă în a nu mai avea ochi și nici energie să privim în profunzime.
Atunci aveam totul, acum ne avem doar pe noi, pe noi cu gândurile noastre. Dacă până mai ieri nu aveam timp să privim afară, acum avem timp să ne privim în interior. Unde oare am fost noi până acum?
Viața își urma cursul firesc, cu bune și rele, cu mici bucurii și la fel de mici supărari. Eram fericiți, dar n-am știut!
***Ne plimbam pe stradă. Banal, nu? Eram fericiți, dar n-am știut!
***Ieșeam în oraș, din când în când, cu prietenii. Și mai banal, nu? Eram fericiți, dar n-am știut!
***Ne vedeam părinții, pe fugă, oricât ne-ar fi rugat ei să stăm mai mult. Și câtă fericire ar fi acum să îi vedem!
***Cafeaua de dimineață și glumele cu colegii de la muncă. De neprețuit! Eram fericiți, dar n-am știut!
***Alergătura de la muncă și taskurile! Ni se părea totul greu și obositor. Eram fericiți, dar n-am știut!
***Vacanțele, apusurile de soare, băile în mare și nisipul simțit sub tălpi. Cu adevărat fericire!
***Escapadele la munte cu gașca! Eram fericiți, dar n-am știut!
***Turele în parc cu rolele sau bicicleta. Ce vremuri! Trăiam frumos, dar nu am știut!
***Pachetul mamei luat din Gara de Nord, ca pe vremea studenției, și acea primă clipă atunci când îl deschideam ca să vedem ce ne-a trimis. Câtă fericire!
***Râsul unui copil pe stradă! Eram fericiți, dar n-am știut!
***Raza aceea de soare care se chinuia să ne atingă fața, iar noi ne puneam ochelarii de soare. Ea era fericirea.
Și am mai putea scrie mult. Dar ne oprim aici…
Ceea ce trăim acum este timp extra pentru noi să ne trezim și să vedem viața cu alți ochi. Am câștigat timp. Știți filmul “Bucket list”? Fix așa! Să realizăm acum până nu-i prea târziu ceea ce contează pentru noi și ceea ce ne face fericiți.
Ti-a placut acest articol? Recomanda-l prietenilor
⤵️